Festivalul “Basarabia – File din Poveste” este o perioadă importantă atât pentru Asociația Tinerilor Basarabeni, cât și în general pentru toată comunitatea basarabenească din Brașov. Unirea Basarabiei cu România fiind sărbătorită din an în an, din generație în generație și transmisă mai departe…

Acel spirit al unirii trăiește în noi și în zilele de azi, el fiind un destin moștenit din străbuni, pe care vom continua să-l păstrăm cu demnitate.

Alătură-te de noi de pe 23 până pe 29 martie, făcând parte la evenimente grandioase, și valorificând acel destin moștenit, acel sentiment al unirii, distribuindu-l mai departe.

Ce te așteaptă

Conferință de Presă

Conferința din cadrul festivalului are rolul de a da startul acestuia pe o notă interactivă și autentică, prin împărtășirea poveștii din spatele acestui eveniment de suflet.

AMIQ Moldovenesc

Un joc intelectual dedicat tinerilor, studenților și tuturor celor curioși să-și testeze cunoștințele și să descopere autenticitatea spiritului basarabean, printr-o competiție amicală.

Atelier de Creație

În cadrul atelierului de creație, participanții sunt invitați să-și exprime creativitatea prin pictarea manuală a tricourilor și a sacoșelor de tip tote bag, îmbinând stilul contemporan cu elementele tradiționale.

Seara cu Alumni

Evenimentul dedicat întâlnirii cu alumnii asociației reunește comunitatea de absolvenți pentru a celebra succesele generațiilor anterioare. Participanții vor crea și un bufet cu bucate reprezentative pentru regiunile din Republica Moldova din care vin. La final aceștia vor viziona un documentar despre impactul pe care l-au avut alumnii în asociație.

Hora Unirii

Evenimentul reunește întreaga comunitate brașoveană în Centrul Vechi al Brașovului pentru a celebra unitatea.

Basarabian Party

Petrecerea din cadrul festivalului va transforma energia comunității într-o noapte memorabilă, plină de ritm și voie bună.

Seara Literară

Reprezintă un spațiu de introspecție și valorificare a operelor literare ale autorilor de peste Prut. Evenimentul propune explorarea universului literar basarabean prin lecturi și dialoguri profunde, oferind publicului ocazia de a descoperi frumusețea limbii române.

ATB Explorer

Un joc de tip "treasure hunt" care invită participanții să descopere locurile pitorești din inima Brașovului. Aceasta este o experiență interactivă ce îmbină aventura, spiritul de echipă și abiltatea de a îndeplini misiuni contra cronometru.

Basarabeni de Succes

În cadrul evenimentului reprezentanți ai unor companii de renume vor povesti despre începuturile lor antreprenoriale, provocările întâmpinate și parcursul care i-a transformat în lideri în domeniile lor de activitate.

Sponsori și Parteneri

Logoul Universității Transilvania din Brașov

Universitatea Transilvania

Primăria Municipiului Brașov